Am întrebat dealeri din România dacă le pasă cui vând drogurile

*acest articol a apărut inițial pe Vice România. Toate ilustrațiile sunt făcute de Mircea Pop.

Dacă te prinde garda cu iarbă la tine pentru consum propriu, mai ai o șansă să scapi doar cu amendă, mai ales dacă ești în București sau din alt oraș mare. Dacă vinzi, legea e aspră, nu contează dacă ești specializat pe iarbă, heroină sau amfetamine. Tot trafic se cheamă. Pe lângă asta, trebuie să interacționezi cu tot felul de dubioși, fie că sunt oamenii de la care te aprovizionezi, fie că sunt clienții tăi.

 În cazul unora, mai e și dilema morală: ar trebui să-ți pese de oamenii care vin să cumpere droguri de la tine? Cum decizi cui și cât vinzi? Dacă vine un puști de 12 ani la tine, îi vinzi? Dar dacă e unul super prăjit, care abia se mai ține pe picioare, îi mai vinzi?

Când l-am întrebat pe un polițist de la Brigada Antidrog dacă, din experiența lui pe teren, dealerii din România au vreodată dileme de moralitate, mi-a răspuns așa: „Moralitatea există doar în filmele cu gangsteri americani și în cărțile cu banditi ruși”.

Cuvintele astea m-au băgat și mai mult în ceață așa că am întrebat câțiva dealeri dacă le pasă de sănătatea clienților lor.

dealer

Cristian, 40 ani

„Acum opt-zece ani, eram consumator și dealer de heroină și legale, în Ferentari. Nu sunt mândru de ce am făcut, nu e o chestie pe care s-o zic în gura mare. Înainte să mă aresteze, pe mine nu mă interesa nimic de ceilalți. Că iau droguri de la mine, că bagă, că nu bagă, nu mă interesa, eu făceam bani.

Am stat aproape șapte ani la pușcărie. Am căzut în 2003, când avea vreo 20 de ani, m-am eliberat în 2009. Pentru trafic. Mi-am pierdut anii ăia cei mai frumoși.

După ce am ieșit am început să vând din nou. Făceam ce știam să fac. Am început și eu cu prietenii la legale, o țigară, apoi la folie, apoi la seringă.

La început nu mă interesa, aveam bani, era bine. Dar când am început eu să mă droghez, am început să simt pe pielea mea ce simțeau alții când eu le vindeam. Am simțit umilința pe care o trăiești când te duci să-ți cumperi. Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum i-am tratat pe alții și cum am fost tratat.

 Eu am trăit în lumile astea două: când vindeam eram arogant, când eram consumator eram umil. Ajunsesem într-un punct în care nimeni nu mă mai recunoștea. Eram atât de slab, nu făceam baie, nu mă interesa de familie, de mama, de frate. Mă interesau doar drogurile. Frate-miu m-a forțat să ies de acolo și bine a făcut. Dacă nu ieșeam, nu mai eram astăzi.

M-am dus acasă la el să fac o baie și el a început să plângă când m-a văzut. M-a pus în fața oglinzii: uită-te la tine și spune-mi dacă te recunoști. M-am văzut, nu mă recunoșteam. Mi-a zis: uite cum facem, plecăm în Portugalia. Inițial n-am vrut, dar mi-a zis: ori mergi, ori te bat. Am plecat cu el, ce să fac.

În Porto am reușit să mă ridic. La început am stat pe străzi, dar acum am asociația mea cu care militez pentru drepturile consumatorilor de droguri, pentru persoanele fără adăpost. Mă văd cu președintele țării, mă cheamă la conferințe, la televiziuni. Aici dacă faci scandal, chiar se schimbă ceva. România mai are vreo 25 de ani până ajunge la nivelul ăsta. M-am apucat de activism ca să dau și eu ceva înapoi la orașul ăsta, că m-a ajutat să mă ridic.

Eu fac ce fac acum pentru că am trăit asta, am simțit pe pielea mea cum e să fii consumator, cum e să fii pus la colț din cauza asta, sau că ești român sau țigan sau că stai pe stradă. Am simțit că trebuie să arăt la toată societatea că și oamenii ăștia sunt persoane.”

party

Alex, 26 ani

„Eu vând oamenilor pe care îi cunosc și care sunt deja consumatori și caută să-și facă rost de undeva. Nu sunt de acord cu racolatul minorilor sau alte chestii gen băgat pe gâtul oamenilor ca să-i atragi să depindă de tine.

 Cum m-am apucat? Păi e simplu, sunt foarte mulți oameni care vor să procure și puțini care au acces la oamenii care într-adevăr fac treaba. Întâmplător, eu am cunoscut de-a lungul adolescenței mele mulți oameni care aveau diverse contacte și de la care pot să procur chestii. De când am început să consum, pe la 16 ani, am început să și intermediez. Fac rost de cam orice, de la heroină până la cocaină, acid, iarbă. Nu fac chestia asta ca pe o afacere, o fac ca pe o necesitate. Nu intenționez să fac o carieră din asta, să cumpăr arme și să vând carne vie. E pur și simplu o chestie de împrejurări.

Eu nu forțez pe nimeni să cumpere de la mine, nu îi sun pe oameni, nu caut să expun chestia asta. Pur și simplu aud chestii în jurul meu, și se întâmplă să pot să-i ajut pe oameni cu chestii.

Mă văd destul de des cu clienții. Merg și pe la party-uri, dar nu cu scopul de a dilări. Nu e activitatea mea principală, e o chestie pe care mi-aș dori să nu fie nevoie să o fac. Dar din păcate e. Fac asta de peste 10 ani. Nu am avut niciodată probleme cu poliția. Sper că nu e doar impresia mea, dar cred că mă mențin destul de low profile.

Oamenii cu care mă întâlnesc sunt oameni pe care îi știu și o fac de plăcere, recreațional. Nu întrețin decizii din astea duse la extrem, care se pot radicaliza instantaneu. Am văzut destule situații din astea și nu-mi place să contribui la așa ceva.

S-a întâmplat să refuz oameni. Mai ales la partyuri, când se consumă foarte multe chestii, și sunt unii cam zombie, nu vreau să fiu ăla care zice «hai bine, ia de-aici», și să-i împing de pe stâncă. Cam astea sunt situațiile astea mai delicate. Foarte puțini înțeleg sau sunt conștienți de ce îi refuz. E ca și cum te-ai duce beat la magazin și ar refuza să-ți mai vândă bere. Plm, vreau bere! Da, dar s-ar putea să fie fix berea aia care te face să depășești limita.”

dealer

Andreas, 18 ani

Într-un an, de Paște, mi-a adus vără-miu hașiș din afară. Auzisem pe la școală că se vinde și am vrut să fac și eu bani. I-am vândut unui coleg 20 de grame. Am început să tot vindem. Primeam sute de grame și le vindeam pe toate. Câștigam foarte bine.

 Am început să iau pilluri cu niște prieteni cărora le vindeam iarbă.

Mi-am dat seama că pot să fac și mai mulți bani. În timpul săptămânii vindeam legale, în weekend vindeam iarbă.

O zi din viața mea în perioada aia era foarte obositoare. Dimineața, cum mă trezeam, rulam. Îmi făceam un pai, fumam și așteptam să primesc primul telefon. De la 7 dimineața eram trezit de telefon, că mă sunau ăia care mergeau la școală. Toată ziua vindeam. Aveam mulți clienți pe zi. Făceam 700-800 de lei pe zi. Veneau unii și la 2 dimineața și băteau la mine la ușă. În blocul unde stăteam știa toată lumea de mine. Mereu urcau oameni la mine să cumpere.

Odată am fumat cu unul legale. Ăla a leșinat, apoi s-a trezit, a mai fumat puțin și când a plecat l-a călcat mașina. Nu m-am simțit vinovat. Nu îi bag eu nimic pe gât.

Vindeam și la oameni căsătoriți, care aveau copii. La bibliotecari. Toți băgau. Odată a venit unul la mine, i-am dat și voia să își aprindă legala în mașina în care era copilul lui, de doi ani. I-am furat marfa și am fugit. Nu puteam să îl las să fumeze cu copilul ăla lângă el.

Acum sunt la pârnaie, am fost închis în urmă cu șase luni pentru complicitate la omor sub influența drogurilor. Dacă o să reușesc să fac mai mulți bani din asta, o să continui să vând după ce ies. Nu m-am bazat niciodată pe faptul că o să lucrez 12 ore pe zi pe un salariu de mizerie, cu 5 zile libere pe an.”

Yurga, 32 ani

„M-au prins în 2011, că-l vânau pe complicele meu, cu care-s prieten și acum. Practic, el mi-a propus să facem asta profesionist. Cu un an înainte, închiriase o casă mare special în acest scop, iar eu am venit cu expertiza. Ne-au prins cam cu 60 de kilograme echivalent uscat de plante de canabis, de calitate foarte bună. Nasol.

 Am stat doi ani, și m-am întristat, că nu era defalcată chestia între trafic de heroină sau cox, și cel de iarbă.

Fumez iarbă din 2002 de pe la 16 ani, iar pe la 18 aveam prima plantație de marijuana, când am scos vreo 350 de grame. Soiul meu preferat din acea perioadă era Super Silver Haze.

Până la 18 ani, fumam doar noi, prietenii. Dealuiam doar la cunoscuți. Nici vorbă de vândut la minori, prin liceu sau la oameni aleatori. Singura regulă pe care pe care am încălcat-o a fost „să nu fii lacom”.

Când voi avea copii și va fi legală iarba, voi râde. Când îmi vor oferi de fumat, le voi spune «vezi, tata creștea de-astea și a ajuns după gratii».”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *