Cartofii, ventilatorul şi femeia brunetă

*acest articol a apărut inițial pe sub25.ro

Despre cum lucrurile apar fără să mergi neapărat către ele, în Nud de femeie brunetă, cu și de Andreea David, performer și fost arhitect.

Pe scena Centrului Național al Dansului București începe performance-ul Nud de femeie brunetă. O tipă așteaptă într-un colț, în întuneric, să ne așezăm. E goală și pășește, lip-lip, sub lumina singurului reflector aprins. Fața îi va rămâne acoperită de părul negru și lung până la sfârșitul spectacolului, toată atenția publicului e pe corpul dezgolit.

foto: Alina Usurelu

foto: Alina Usurelu

 

În primele 20 de minute de performance, dansează din cap pe o electronică repetitivă, cu burta lipită de podea. Stânga-dreapta, sus-jos și tot așa, până când se termină primul tablou. Lumea se foiește în scaune, se ridică șușoteli desupra capetelor din public. În stânga mea, o bătrânică respiră din ce în ce mai profund. Îi cade capul în piept și sforăie.

Tabloul doi, muzica s-a oprit. Bruneta scoate niște frunze uscate dintr-o geantă. Le mută dintr-o parte în alta a scenei. Se aud numai fâșâielile vegetale și pașii ei pe linoleum. Face două grămăjoare, le acoperă cu pânză neagră și le târăște în afara luminii de reflector. Așază în locul lor un strugure, o gulie, o varză și alte leguminoase. Dintr-o boxă, Judas Priest urlă Breaking the Law. Femeia brunetă se tot plimbă între lumina reflectorului și întuneric. Odată instalat decorul, se apleacă peste spătarul unui scaun verde și se scurge, ca într-un tablou de Dali, până ajunge cu capul în jos și, în final, pe podea.

Târăște un ventilator pe scenă și se aude un concert de Chopin. Schimb priviri cu o tipă din public, ridicăm din sprânce, apoi urmărim spectacolul în continuare să vedem ce a vrut să spună autorul. Artista valsează cu ventilatorul. Se mișcă rotund, în sincron, fără grabă, repetitiv. Ea e albă și ventilatorul la fel, el e tăiat la mijloc de o dungă neagră, ea are un smoc negru de păr pubian. Sunt dezbrăcați la fel, două obiecte fără viață, într-un dans mecanic. Se termină muzica, se stinge reflectorul. Gata. Rămân cu impresia că îmi scapă ceva, sunt confuză, e ceva ce n-am priceput eu?

În studioul de repetiții, mă așez la o discuție cu artista. O cheamă Andreea David, e performer și fost arhitect. Îi explic că e primul spectacol conceptual la care merg, am nevoie să-mi traducă performance-ul, de ce așa și nu altfel?

Îmi zice că e vorba despre „subiectul care devine obiect și obiectul care devine subiect”. O întreb care a fost procesul creativ, cum i-au venit ideile și de ce le-a alăturat așa. „Lucrurile apar fără să mergi neapărat către ele, adică apar, și în momentul în care le observi că apar, poti să le fixezi…adică…cum mergi către ele…adică cum…adică…”

Îmi vorbește despre părul care îi ascunde fața în spectacol și despre cum a vrut să pună accentul asupra lui, ca simbol al feminității. Îmi spune că ajuns la ideea de nuditate după ce s-a filmat și-a dat seama că, inconștient, corpul i se așază în „posturi specifice sexualității feminine”. Crede că nudul e perfect. Atunci când e observat, corpul „pare că e mai îmbrăcat decât când e nud, pentru că se controlează.” A ales ventilatorul pentru că îl poate personifica: „îi dai muzică și se învârte.” Când am întrebat-o ce înseamnă cartofii și celelalte legume din performance, mi-a răspuns că așa le-a ales de la piață.

După discuție, plec tot nelămurită. N-am destulă experiență cu performance-ul conceptual ca să pricep ce treabă au cartofii cu femeile dezbrăcate. Aplauzele în trei rânduri pe care Andreea David le primește la sfârșitul spectacolului demonstrează, însă, că restul publicului e mai luminat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *